Sursa poza: Fanatik

Într-o eră în care regimul comunist veghea asupra tuturor aspectelor vieții cotidiene, stadionul de fotbal devenea adesea singurul loc unde românii își puteau exprima, fie și în șoaptă, nemulțumirile și frustrările față de regimul politic. Astfel, arena sportivă era mai mult decât un loc de întâlnire al echipelor rivale; era un adevărat bastion al liberei exprimări, al umorului și uneori, al revoltei.

Stadionul ca platformă de critică socială

Jurnalistul Horia Ivanovici a adus în discuție un punct sensibil al acelei epoci, întrebându-l pe Andrei Vochin despre atmosfera stadioanelor din acei ani: „Te întreb așa, lăsăm la o parte fotbalul. Cum era lumea din jurul tău? Se spuneau bancuri cu Ceaușescu?”. Răspunsul lui Andrei Vochin a fost rapid și elocvent, evocând un timp în care glumele despre regim circulau cu rapiditate printre spectatorii care aveau grijă să nu fie auziți de „urechi indiscrete”.

„Vai de mine! Multe!”, își amintește Vochin, referindu-se la bancurile cu Ceaușescu. Totuși, acestea erau rostite pe un ton scăzut, pentru că existau întotdeauna riscuri: „Sunt oamenii de-ăștia care încearcă să te stârnească să te prindă și după te leagă”. Într-o Românie unde Securitatea pătrundea în toate colțurile vieții, a spune un banc era un act de curaj și inteligență.

Monitorizarea constantă și dinamica socială

Nu doar stadioanele, ci și tramvaiele, autobuzele și troleibuzele erau locuri unde se resimțea „ochiul vigilent” al Securității. „Erau infiltrați... peste tot”, a menționat Vochin, rememorând cum aproape fiecare aspect al vieții publice era atent supravegheat. „Vânzătorii de semințe erau spectaculoși”, adaugă el, ilustrând cum umorul și jocurile de cuvinte create de aceștia contribuiau la un folclor urban, vibrant și plin de viață.

În acest cadru, rivalitățile dintre echipele de fotbal deveneau ocazii de eliberare și exprimare. O victorie sau o înfrângere nu erau simple rezultate sportive, ci momente de triumf sau de batjocură sub privirile prietenilor și colegilor. „Dacă echipa ta pierdea, te luau la mișto...”, își amintește Vochin, aducând în discuție ceea ce astăzi am numi „bullying”, dar care pe atunci era parte integrantă din jocul social al copiilor și adolescenților.

Repercusiunile victoriilor sportive

Dinamica stadioanelor românești în perioada comunistă a coincis cu momente de cotitură în istoria unor cluburi importante. De exemplu, o victorie importantă a Stelei București asupra lui Dinamo București a marcat începutul unui nou capitol în fotbalul românesc. După cum arată Vochin, „Steaua avea numai două puncte în față, dar existau încă multe meciuri de jucat...”. Un asemenea rezultat avea să conteze nu doar pentru palmares, ci și pentru moralul suporterilor, oferindu-le un prilej de mândrie și ocazii nesfârșite de discuții și glume.

Stadionul nu a fost și nici nu va fi vreodată doar un loc al competiției sportive. Pentru românii din perioada comunistă, el a fost un sanctuar al eliberării emoțiilor, al auzirii și rostirii adevărurilor incomode, chiar și în șoaptă. Atmosfera vibrândă a acelor vremuri rămâne imortalizată în amintirile celor care au trăit-o și în povestirile pline de umor și curaj ale unor vremuri apuse.