Sursa poza: Fanatik

Într-un gest aparent minor, Alexandru Stoian, tânărul jucător de fotbal, a decis să renunțe la plete, o schimbare care aduce cu sine amintiri dintr-o epocă în care aspectul exterior al sportivilor era atent supravegheat de autorități. La o primă vedere, acțiunea sa poate părea nesemnificativă, însă pentru vremurile de acum cinci decenii, ar fi fost un act de conformism semnificativ.

De la plete la sfaturi de la Lucescu

Alexandru Stoian a explicat pentru Sport Content EAD că decizia de a se tunde a fost influențată, în parte, de recomandările lui Mircea Lucescu, o legendă a fotbalului românesc. „Mi-a spus să dau părul jos că deja era prea mare”, a mărturisit Stoian, menționând și cum pletele începeau să îl deranjeze în timpul antrenamentelor, intrându-i în ochi. Deși nostalgicul fotbalist tânjea să-și ia părul acasă ca amintire, acesta a realizat că se simte mai bine și mai lejer acum.

Contextul istoric al unei frizuri

Pentru a înțelege semnificația deciziei sale, trebuie să ne întoarcem în timp, la anii '70, sub regimul comunist din România. În acea perioadă, Viorel Stoicescu, fundaș central al echipei FC Galați, a ajuns în atenția autorităților din cauza pletelor și a bărbii sale. Rigiditatea regimului era de așa natură încât simpla alegere de a purta părul lung sau barba putea atrage sancțiuni drastice, inclusiv interdicția de a juca pe terenurile de fotbal.

Un episod notabil s-a petrecut în noiembrie 1974, când Stoicescu a fost amenințat cu interzicerea accesului pe stadion dacă nu se alinia cerințelor estetice impuse de regimul comunist. Ziarul Sportul, a doua zi după un meci disputat pe stadionul Steaua, a raportat despre propunerile observatorului federal Cornel Drăgușin, care a criticat dur stilul neconvențional al lui Stoicescu.

Jocul imaginii în comunism

În acea perioadă, doar actorii aveau voie să-și păstreze o înfățișare neconformistă, și doar dacă rolurile lor o cereau. Fotbaliștii, în schimb, erau constrânși să se conformeze unor standarde de aspect stabilite de stat. Rigori asemeni acestor se extindeau la orice formă de exprimare estetică, inclusiv pletele sau barba, considerate manifestări ale „influențelor occidentale”.

Fotbalul și pletele: între modă și tabu

Același deceniu ’70 a fost martor al unei revoluții estetice în fotbalul mondial. Pe scenele internaționale, pletele erau un simbol al nonconformismului și libertății: Mario Kempes, Johan Cruyff și George Best au transformat podoaba capilară într-o parte esențială a identității lor de jucători.

În România, însă, impunerea unei discipline drastice nu l-a oprit pe Dudu Georgescu să sfideze regulile și să devină o emblemă a unei generații prin premiul Ghetei de Aur, câștigat în 1975 și 1977, purtându-și părul lung fără teamă.

Concluzie: între libertate și impunere

Astăzi, decizia lui Alexandru Stoian poate apărea ca un simplu gest personal, dar este și o aducere aminte a unei epoci în care normele erau regula, iar devierea de la acestea putea avea consecințe serioase. Poveștile lui Stoian și Stoicescu ne reamintesc de puterea de simbol a exprimării personale și de schimbările sociale și estetice care au redefinit, treptat, ce înseamnă echipa și individualitatea în sport.