Ei bine, dragii mei, se pare că Donald Trump a decis să-și pună pălăria de magician și să scoată din joben cea mai trăsnită idee de când a inventat cineva ciorba de burtă cu smântână. Ați ghicit, vorbim despre propunerea sa genială de a transforma Gaza într-un soi de Miami Beach al Orientului Mijlociu. Hai să ne băgăm nasul în această telenovelă politică și să vedem ce zice și The Guardian despre toată șarada asta.

Imaginați-vă scena: Trump, cu părul său portocaliu fluturând în briza mediteraneană, desenând planuri pentru "Turnul Trump Gaza" pe o napolitană de la cofetăria din colț. Între timp, lumea întreagă își dă cu părerea, de parcă ar fi juriul la "Românii au talent", doar că talentul în cauză e capacitatea de a spune prostii cu o față serioasă.

The Guardian, acest bastion al jurnalismului britanic care de obicei e mai sobru decât un funcționar de la finanțe într-o zi de luni, s-a trezit brusc cu un simț al umorului demn de o comedie neagră. Boardul lor editorial s-a apucat să disece propunerea lui Trump cu o precizie chirurgicală, dar și cu o doză zdravănă de sarcasm englezesc. Să vedem ce au de spus băieții ăștia deștepți despre ideea "genială" a fostului președinte american.

O nouă ordine mondială sau un nou sezon de reality TV?

Să începem cu începutul, că doar n-o să sărim direct la desert. The Guardian ne avertizează că se conturează o nouă ordine mondială, dar parcă sună mai degrabă a un nou sezon de "Survivor: Politica Internațională". Trump, în rolul principal, pare hotărât să rescrie regulile jocului diplomatic ca și cum ar fi condițiile de participare la "Apprentice".

Foștii aliați ai SUA sunt sfătuiți să nu normalizeze sau să legitimeze viziunea lui Trump asupra acordurilor internaționale. E ca și cum ai încerca să legitimezi ideea că pământul e plat sau că brânza de burduf e un desert. Pur și simplu nu merge, oricât de mult ai încerca să o îndulcești.

The Guardian subliniază că această abordare a lui Trump dă peste cap tot ce știam despre diplomație și relații internaționale. E ca și cum ai încerca să joci șah cu regulile de la "Țară, țară, vrem ostași!". Haos total, prieteni!

Gaza sub control american: O idee la fel de bună ca șaorma cu ananas

Hai să trecem la miezul problemei: ideea lui Trump că Gaza ar trebui să fie sub controlul SUA. The Guardian o numește absurdă, și pe bună dreptate. E ca și cum ai sugera că Bucureștiul ar trebui administrat de extratereștri - sună interesant, dar hai să fim serioși!

Propunerea asta nu are niciun sens în conformitate cu legile și normele stabile ale relațiilor internaționale. E ca și cum ai încerca să aplici regulile de la Monopoly în viața reală. "Ah, am cumpărat Fâșia Gaza, acum pun un hotel aici!". Nu merge așa, domnule Trump!

The Guardian subliniază că această idee nu doar că e absurdă, dar e și periculoasă. E ca și cum ai da unui copil de 5 ani controlul asupra unui butoi cu dinamită și i-ai spune "Hai, joacă-te frumos!". Ce ar putea să meargă prost?

Relocarea forțată: Când "Schimbă casa" devine politică externă

Acum, să trecem la partea cu adevărat înfiorătoare a propunerii lui Trump: ideea de a reloca forțat 2,2 milioane de palestinieni în statele arabe vecine. The Guardian o numește, pe bună dreptate, o atrocitate criminală - epurare etnică, nici mai mult, nici mai puțin.

E ca și cum ai decide brusc că toți locuitorii din Vaslui trebuie mutați în Buzău pentru că... ei bine, pentru că așa vrea Trump. Imaginați-vă haosul, drama și inevitabilele conflicte legate de ultimul covrig din Buzău.

The Guardian subliniază cât de detașată de realitate e această idee. E ca și cum ai încerca să rezolvi problema traficului din București mutând toți șoferii în Constanța. Sigur, plaja ar deveni brusc foarte aglomerată, dar asta nu rezolvă problema inițială, nu-i așa?

"Riviera mediteraneană": Când politica externă se întâlnește cu "Visuri la cheie"

Acum, să trecem la partea "distractivă" a propunerii lui Trump: transformarea Gazei într-o "rivieră mediteraneană". The Guardian o descrie ca fiind "tulburătoare și grotescă în detașarea sa de realitate". E ca și cum ai încerca să transformi groapa Ouțeni într-un complex de lux all-inclusive.

Trump pare să trateze Gaza ca pe o zonă imobiliară abandonată din Manhattan. "Hei, am găsit acest teren grozav lângă mare, hai să punem niște șezlonguri și să vindem cocktailuri!". Ușor de zis când ignori complet contextul istoric, politic și uman al regiunii.

The Guardian subliniază că această abordare e echivalentă cu a juca Sim City pe hard mode, ignorând complet nevoile și dorințele populației locale. E ca și cum ai încerca să rezolvi foamea în lume deschizând un lanț de restaurante de lux.

Metodele și etica unui șef mafiot: Când "Nașul" devine manual de politică externă

The Guardian nu se sfiește să compare metodele lui Trump cu cele ale unui șef mafiot. E ca și cum "Scarface" ar fi devenit brusc manual de diplomație internațională. "Spune bună ziua micului meu prieten!" nu e tocmai cea mai eficientă strategie de negociere în Orientul Mijlociu.

Fostul președinte american pare să abordeze politica externă cu subtilitatea unui elefant într-un magazin de porțelanuri. E ca și cum ar încerca să rezolve un puzzle complicat folosind un ciocan. Sigur, piesele s-ar "potrivi" eventual, dar rezultatul final ar fi departe de imaginea de pe cutie.

The Guardian subliniază că această abordare adaugă "volatilitate gratuită" într-o situație deja fragilă. E ca și cum ai turna benzină peste un foc pe care încerci să-l stingi. Sigur, flăcările ar fi mai spectaculoase, dar asta nu înseamnă că e o idee bună.

Reacția internațională: Când toată lumea face facepalm simultan

Conform The Guardian, reacția internațională la propunerea lui Trump a fost un amestec de șoc, dezgust și neîncredere. E ca și cum ai anunța la o întâlnire de familie că vrei să devii dresor de rechini. Toată lumea te privește ciudat, se întreabă dacă e o glumă și, în final, decide că probabil ai nevoie de ajutor profesionist.

Fiecare guvern din Orientul Mijlociu, cu excepția coaliției ultra-naționaliste a lui Netanyahu, respinge intervenția lui Trump ca fiind periculoasă și contraproductivă. E ca și cum toată lumea ar fi de acord că e o idee proastă să încerci să stingi focul cu benzină, dar cineva tot insistă că "poate de data asta va funcționa!".

Aliații europeni ai SUA, care acum două săptămâni se considerau parteneri apropiați, se trezesc brusc în postura de a privi neîncrezători la Casa Albă. E ca și cum cel mai bun prieten al tău ar anunța brusc că vrea să devină pirat spațial. Sigur, sună interesant, dar e puțin cam... nebunesc?

Trump și noua sa viziune asupra relațiilor internaționale: Clienți, rivali și inamici

The Guardian subliniază că, în viziunea lui Trump, nu mai există conceptul de "aliat". În schimb, lumea e împărțită în trei categorii: clienți, rivali și inamici. E ca un joc de "Prieteni și dușmani" la grădiniță, doar că miza e soarta lumii.

Trecerea dintr-o categorie în alta pare să depindă de cât de mult îl lingușești pe Trump sau câte favoruri îi oferi. E ca un sistem de loialitate la supermarket, doar că în loc de puncte pentru cumpărături, primești sprijin geopolitic.

The Guardian avertizează că acest model de gândire subminează complet ideea de alianțe durabile bazate pe interese reciproce și valori democratice. E ca și cum ai înlocui constituția țării cu regulile de la "Cine vrea să fie milionar?". Distractiv pentru o seară, dar nu tocmai o bază solidă pentru guvernare.

Rusia și China: Când vulturii se adună

The Guardian subliniază că abordarea lui Trump oferă un "impuls extraordinar" pentru ambițiile geopolitice ale Rusiei și Chinei. E ca și cum ai lăsa ușa de la coteț deschisă și te-ai mira că vulpile se îngrămădesc să intre.

Politica americană sub Trump pare să justifice o abordare de tip "cel mai puternic câștigă" în relațiile internaționale. E ca și cum ai decide brusc că regulile de la wrestling se aplică și în diplomație. Cine poate face cel mai impresionant body slam câștigă Crimeea!

The Guardian avertizează că această abordare legitimează tipul de acaparare imperialistă de teritorii pe care Putin îl urmărește în Ucraina. E ca și cum ai da undă verde la un joc de Monopoly în care jucătorii pot să fure proprietățile celorlalți când nu sunt atenți.

China: Când "Made in China" devine politică globală

Pentru Beijing, era Trump reprezintă o oportunitate de aur. E ca și cum cel mai mare competitor al tău la un concurs de alergat ar decide brusc să alerge în direcția opusă. Sigur, e confuz, dar hey, cine suntem noi să ne plângem?

The Guardian subliniază că China vede acum postul de singură superputere ca fiind vacant și îl vrea pentru ea însăși. E ca atunci când șeful pleacă în concediu și toată lumea se bate să-i ocupe biroul. Doar că în loc de birou, vorbim despre dominația globală.

Această eră de neîncredere în SUA oferă Chinei căi profitabile de expansiune economică și strategică. E ca și cum ai deschide un magazin de umbrele exact când începe să plouă. Timing perfect!

"Doar face afaceri": Când "The Art of the Deal" devine politică externă

Mulți analiști par să explice ideile bizare ale lui Trump ca fiind "mișcări de deschidere ale unei negocieri". E ca și cum ai încerca să justifici faptul că cineva a venit la o nuntă îmbrăcat în costum de clovn: "E doar o strategie de networking!"

The Guardian consideră că această interpretare devine din ce în ce mai naivă. E ca și cum ai continua să crezi că Moș Crăciun există, chiar și după ce l-ai prins pe tatăl tău punând cadourile sub brad.

Ideea că Trump ar fi un "maestru al negocierilor la limită" care folosește șocul și haosul pentru a-și dezechilibra adversarii sună bine în teorie. În practică, e mai degrabă ca și cum ai încerca să câștigi la șah aruncând toate piesele pe jos și declarându-te învingător.

Constrângere sau extorcare? Când "o ofertă pe care nu o poți refuza" devine politică de stat The Guardian sugerează că un termen mai potrivit pentru tacticile lui Trump ar fi "constrângere" sau "extorcare". E ca și cum ai încerca să-ți convingi vecinii să-ți vândă casa amenințându-i că altfel le vei cânta karaoke toată noaptea.

Această abordare a relațiilor internaționale e fără precedent pentru cea mai puternică democrație din lume. E ca și cum campionul mondial la șah ar decide brusc să joace doar "Baba oarba". Sigur, e interesant, dar nu e tocmai ceea ce se așteaptă lumea.

The Guardian subliniază că nu există niciun manual care să-i ghideze pe foștii aliați ai SUA în gestionarea acestei situații. E ca și cum ai încerca să navighezi printr-un labirint în timp ce cineva schimbă constant pereții. Provocator, să spunem.

Concluzie: Când speranța nu mai e o strategie

În final, The Guardian concluzionează că speranța că America lui Trump ar putea fi convinsă să respecte vechile reguli nu mai e o strategie viabilă. E ca și cum ai spera că pisica ta va învăța brusc să latre. Ar fi drăguț, dar hai să fim realiști.

Lumea se află într-o situație fără precedent, încercând să navigheze prin apele tulburi ale unei ordini mondiale în schimbare. E ca și cum am juca toți un joc nou, ale cărui reguli se schimbă constant, iar arbitrul principal pare să fie mai interesat de construirea propriului cazinou decât de menținerea ordinii pe teren.

În acest context, The Guardian face un apel la vigilență și solidaritate între națiunile democratice. E momentul să ne amintim că, în fața absurdului, uneori cel mai bun răspuns e un râs sănătos urmat de o acțiune hotărâtă. Căci, la urma urmei, istoria ne-a arătat că realitatea are obiceiul de a depăși chiar și cele mai trăsnite ficțiuni politice.

Așadar, dragii mei, în timp ce Trump visează la "riviere mediteraneene" și relocări în masă, restul lumii trebuie să rămână cu picioarele pe pământ și ochii în patru. Căci, așa cum spune o veche zicală românească: "Cine se trezește de dimineață, departe ajunge". Sau, în cazul nostru, cine rămâne vigilent și unit în fața absurdului, are șanse mai mari să traverseze această perioadă turbulentă fără să se trezească brusc că trăiește într-un episod de telenovelă politică internațională.