Sursa poza: ExpressPress

Pe fundalul tensiunilor crescânde între Rusia și Europa și al modificărilor recente în doctrina nucleară a Moscovei, Franța explorează modalități de a-și demonstra capacitățile de apărare. Președintele Emmanuel Macron se confruntă cu întrebarea dificilă: este pregătită Franța să ofere Europei protecția unei „umbrele nucleare”? Exercițiile periodice denumite „Poker”, organizate de patru ori pe an, mențin unitățile strategice franceze în alertă, culminând recent cu o simulare extinsă de atac aerian nuclear la distanță lungă, demonstrând astfel pregătirea pentru un răspuns imediat.

Situația actuală ridică o întrebare pertinentă: este Macron pregătit să apese pe butonul roșu? Potrivit Fondation Recherche Strategique, Franța practică o strategie de „descurajare minimă”, bazându-se pe capacitatea sa de a provoca daune semnificative infrastructurii adversarului, chiar și cu un arsenal relativ mai mic. Acest stil de descurajare implică faptul că un actor mai puțin puternic poate ține în șah un adversar mai potent.

În prezent, Franța nu și-a asumat în mod formal rolul de a înlocui SUA în oferirea unei umbre nucleară pentru Europa, lăsând loc unor dezbateri academice și strategice despre viitorul acestei idei. Chiar și prima provocare, de a stabili dacă arsenalul nuclear al Franței este suficient pentru a proteja statele partenere, semnalează complexitatea acestei întrebări. Mai presus de toate, Franța ar trebui să fie dispusă, teoretic, să adopte măsuri drastice, inclusiv distrugerea Moscovei, pentru a-și îndeplini acest rol. Însă întrebarea rămâne: este Parisul pregătit să depășească dificultățile psihologice și etice pe care o astfel de decizie le-ar implica?

Începând cu 1968, sub conducerea lui de Gaulle, Franța a formulat principiul „ambiguității descurajării” în doctrina sa nucleară, lăsând adversarii să fie nesiguri asupra limitelor potențiale ale reacției nucleare. Însă această tactică a cunoscut o modificare radicală la sfârșitul anilor '70, când forțele militare franceze au sugerat extinderea descurajării nucleare dincolo de granițele naționale. Această doctrină a fost însă declinată sub conducerea lui François Mitterrand, care a preferat să nu își concentreze politicile pe descurajarea nucleară, presupunând că tensiunile se vor atenua de la sine.

De-a lungul anilor, Franța a dezarmat anumite capacități, cum ar fi racheta Hades, într-o perioadă de consens internațional post-Război Rece. Însă în ciuda acestui efort pe termen lung, capacitatea nucleară curentă a Franței, deși mai restrânsă, păstrează suficiente resurse pentru a apăra atât pe calea aerului cât și pe mare. Totuși, conceptul de „criteriu Moscova”, implicând atacul asupra Rusiei, este un punct cheie pentru descurajarea britanică, dar nu se regăsește explicit în doctrina franceză.

Decizia utilizării armelor nucleare revine șefului statului, determinând o puternică dezbatere despre definiția „intereselor vitale” ale Franței. Președintele Macron, într-un discurs din 2020, a subliniat o latură „europeană” a acestor interese, implicând direct Uniunea Europeană în calculul securității colective.

În vreme ce Franța își reconsideră angajamentele, opțiunile contrastante din cadrul NATO oferă o platformă de dialog, iar inițiative europene recente susțin intensificarea consultărilor nucleare. Recentul acord de apărare dintre Germania și Marea Britanie sugerează deja schimburi în domeniul nuclear, semnalând o intenție clară de colaborare. Pe măsură ce aceste discuții avansează, este crucial pentru liderii europeni să ajungă la un consens care să aducă stabilitate și securitate pe continent.