Sursa poza: ExpressPress

Roma. Un oraș căruia i se atribuie o vechime de 2778 de ani și o poveste dinainte de fondarea sa oficială, ce străbate veacurile asemenea unei legende nemuritoare. Pe 21 aprilie 753 î.Hr., Roma și-a început parcursul său glorios, un parcurs marcat de istorie, cultură și o limbă ce stă la baza multor alte limbi europene, inclusiv a limbii române.

În acest context al celebrării Romei, merită explorate conexiunile lingvistice dintre latină și limba română, punți lingvistice care relevă continuitatea culturală și etimologică a unor termeni aparent moderni. O exemplificare interesantă este cuvântul latinesc „ostia”, care, de-a lungul istoriei, s-a transformat în „uşă” în limba română. Istoria acestui cuvânt pornește de la Ostia, o localitate italiană celebră pentru râul Tibru, care se varsă în Marea Tireniană. Astfel, deschizând „uşa”, metaforic vorbind, deschidem o „poartă” spre marea întinsă a cunoașterii.

Limba română, ca urmașă directă a latinei, conservă numeroase cuvinte moștenite direct sau prin intermediul substratului traco-dacic. Aceste preluări lingvistice sunt dovada diversității și bogăției culturale, oglindite atât în vocabular, cât și în fonetică. De pildă, termenul „curând” derivă din latinescul „currendo”, care înseamnă a alerga, sugerând ideea de rapiditate și promptitudine. Similar, „braț” provine din „brachium”, iar transformările fonetice sunt o mărturie a evoluției limbajului de-a lungul timpului.

Un fenomen fascinant este modificarea sunetelor din latina vulgară la limba română. Spre exemplu, combinația de vocale „i” + „o” sau „u” din latina „iocus” devine „joc” în română, în timp ce „iugum” se tranformă în „jug”. Aceste transformări ne arată cum limba s-a adaptat, s-a simplificat și s-a înrudit cu alte limbi indo-europene.

Totodată, unele pierderi în vocabularul de bază sunt la fel de intrigante. Termenul „cattus” (pisică), binecunoscut în multe limbi moderne, a dispărut din română în forma sa latină, însă el rezistă în expresii precum „cătușe” sau „a încătușa”, metafore ale ghearelor unei pisici. Astfel, limba română devine un mozaic etimologic fascinant, cu multe fațete ascunse și povești nespuse.

De altfel, Roma este descrisă ca „La Citta”, simbol al universului urban în sine, în care devalorizarea hărții devine un îndemn la explorare liberă. Asemenea unui râu de idei ce traversează veacurile, Roma invită la descoperire fără planuri prestabilite. Oriunde ai merge, fiecare colțișor al său îți va răpi sufletul și ți-l va păstra cu grijă.

În final, în timp ce marcăm încă un an de existență a Romei, nu trebuie să uităm cât de adânc și divers este impactul său asupra limbajului și culturii noastre moderne. Deschizând ușile către acest trecut, putem aprecia cu adevărat valențele multiple ale unui oraș etern, ce continuă să inspire și să fascineze. Roma, un loc unde timpul și limba se întâlnesc pentru a crea o experiență unică și captivantă, continuă să-și spună povestea.