Sursa poza: Fanatik

Mircea Lucescu, o figură emblematică în fotbalul românesc și internațional, și-a trăit cariera cu intensitatea și pasiunea caracteristice zodiei sale, Leul. Născut sub un semn recunoscut pentru optimismul și tăria sa, Lucescu a rămas neînfricat în fața provocărilor. Accidentele, fie ele fizice sau rezultate ale confruntărilor cu alții, nu l-au oprit niciodată să progreseze și să își urmărească idealurile.

De-a lungul unei cariere impresionante, care se întinde pe mai bine de patru decenii, el a demonstrat o reziliență rar întâlnită. Începând din 1979, banca tehnică l-a văzut nu doar în România la Corvinul Hunedoara și Dinamo, dar și în cluburi internaționale precum Pisa, Inter Milano și Galatasaray, culminând cu naționala României. Conflictul cu superiorii și presiunea de la vârful conducerii nu i-au fost străine, dar a arătat o abilitate unică de a transforma orice piedică într-o oportunitate de a crește și de a face compromisuri inteligente pentru a continua ceea ce iubea cel mai mult: antrenoratul.

Prima mea întâlnire cu Mircea a fost anecdotică și semnificativă. În 1965, într-un troleibuz care ne ducea de la restaurantele sportivilor la cazarea pentru un trial de juniori, i-am remarcat pasiunea pentru educație, în timp ce vorbea cu colegii săi despre cursurile de la ASE. Un fotbalist care își menține interesul pentru studii era un rar exemplar la acea vreme.

Am colaborat la Dinamo, odată ce Traian Ionescu a remarcat potențialul său. Provenind dintr-o familie modestă, cu patru frați, Mircea a reușit, prin determinare și muncă, să își ridice familia și să își mențină integritatea personală și profesională. Un rol crucial în viața sa l-a avut și soția sa, Neli, care i-a oferit sprijinul unei familii bine ancorate.

Ne-am intersectat drumurile de multe ori și, chiar dacă ocazional am avut diferențe de opinii, acestea nu au știrbit respectul reciproc. Spre exemplu, la Campionatul Mondial din Italia, declarațiile sale despre influența sa asupra lotului național au fost doar un episod minor în relația noastră profesională. Am avut și un moment decisiv când, cu sprijinul meu, a ales să înceapă marea carieră de antrenor în Italia, decizie ce s-a dovedit a fi una inspirată.

La finalul zilei, ceea ce contează cu adevărat pentru Mircea este sănătatea. Dacă viața îi va permite, nimic nu l-ar împiedica să adauge un nou capitol de succes la cariera sa deja remarcabilă. Seriozitatea și pasiunea pentru fotbal l-au ținut în arenă, iar ambiția sa de a transforma mediocritatea actuală a fotbalului românesc într-o poveste de succes este o provocare pe care o îmbrățișează cu curaj.

A spus-o chiar el: „Nu suntem în stare să facem mai mult de trei pase consecutive.” O observație care ilustrează perfect situația actuală a fotbalului din România și setează scena pentru un posibil ultim act incredibil în cariera sa, un act ce ar putea schimba cu adevărat dinamica jocului național. Într-o lume în care până și trei pase sunt un ideal, Mircea rămâne leul vizionar care continuă să ne inspire pe toți.