Sursa poza: Fanatik

În pragul unei noi etape a echipei naționale de fotbal a României, Răzvan Ioan Boanchiș analizează cu incisivitate starea actuală a fotbalului românesc și fenomenul criticării constante a lui Mircea Lucescu. Referindu-se la trecut și prezent, Boanchiș evidențiază cum regula U21 e doar un strat superficial, ascunzând de fapt o realitate mai puțin strălucită a fotbalului autohton.

Echilibrul temporal și pecetea trecutului

Fascinant cum evenimente și povești vechi de zeci de ani sunt constant aduse în discuție în peisajul fotbalistic actual din România. Posibilitatea ca astfel de „întâmplări apocrife”, cum le numește Boanchiș, să stea încă în prim-plan, sugerează un context în care performanțele actuale nu ajung la standardele de odinioară.

Nouma și reveria lui despre marii titani români

Excentricul Pascal Nouma, cunoscut atât pentru stilul său nonconformist cât și pentru opiniile directe, a stârnit reacții cu afirmațiile sale recente despre marii jucători români. În timp ce Nouma a avut câteva remarci neobișnuite despre Gică Hagi, el a evocat ajuns spre Gică Popescu, descriindu-l ca fiind un adevărat gentleman. Curios, Nouma nu a fost niciodată coleg cu Popescu pe teren, deci nu a avut ocazia să experimenteze carisma și autoritatea acestuia în cadrul echipei.

Însă, Nouma, un fost jucător la Beșiktaș sub conducerea lui Lucescu, și-a revenit într-o oarecare măsură în discuție, amintindu-și cu respect de managerul său român. Momentul în care Nouma, după un gol împotriva lui Dinamo Kiev, i-a sărutat mâna lui Lucescu, vorbește mult despre respectul și aprecierea față de antrenorul român. Acest gest contrastează puternic cu situația din București, unde Lucescu a devenit ținta facilă a criticilor.

Critica, un sport național

Răzvan Ioan Boanchiș reflectează asupra acestei transformări de atitudine față de Lucescu, amintindu-și de vremurile când lumea jurnalistică abia își începea drumul. În vremurile de demult, când aspiranții jurnaliști doreau să adreseze critici către marii lideri ai fotbalului, aceștia trebuiau să aștepte răbdători la rând într-o redacție de ziar sportiv.

Lucescu a fost o figură constantă pe scena publică la nivelul naționalei, trecând prin cinci generații de jurnaliști, transformându-se într-un simbol al continuității și adaptabilității. În ciuda vârstei sale venerabile, de 80 de ani, Lucescu continuă să antreneze și să fie atât cel mai tânăr cât și cel mai vârstnic selecționer în perioada postbelică.

O întrebare deschisă

În loc să sublinieze aspectele sau să caute neajunsuri, poate criticii ar trebui să se întrebe ce ar putea dobândi cu adevărat din acest exercițiu repetitiv de discreditare a lui Lucescu. În îndelungata sa carieră, el a demonstrat o capacitate extraordinară de a naviga prin număr și varietate de provocări, rămânând o forță de neclintit în fotbalul românesc și internațional.

Acest articol îndeamnă la o reconsiderare a perspectivelor și la o privire mai atentă asupra moștenirii și impactului lui Lucescu în cadrul fotbalului mondial, invitație la introspecție privind adevăratele noastre așteptări și speranțe în lumea sportului.