Sursa poza: Fanatik

La un stadion din Los Angeles, turiști americani cercetează confuzi biletele pentru un meci al unei echipe românești: "Ei sunt buni?". Răspunsul vine din partea noastră: un zâmbet tăcut, dar plin de mândrie. În fotbalul nostru național, nu avem individualități clubului, dar avem o constelație de talent: Steaua.

Cine suntem noi, cei care încă păstrăm vie amintirea triumfului din Cupa Campionilor Europeni la Sevilla? Suntem echipa care a reușit să răspundă catalanilor prin mesaje de solidaritate și care a pus pe jar mari cluburi europene. În episodul cu Milan de la Barcelona, am părut mai degrabă regi decăzuți, dar nu pierduți de speranță.

Un banner se ridică la colțul unei tribune: „Duckadam – Patru penalty-uri, o legendă”. Ce știu străinii ce-l fotografiază despre noi? Pentru noi, moștenirea lui nu este doar o glorie sportivă trecută; este dovada că am învins și ne-am afirmat pe cea mai mare scenă posibilă, chiar și fără sponsorii grei sau sumele impresionante de bani. Am adus cu noi doar suflet și determinare, așa cum am făcut pe terenurile noroiase de acasă.

Imaginați-vă, pentru o clipă, ce Fenomen mondial am fi putut avea! Îl vedem pe Lăcătuș zburând pe aripi, gata de o lovitură spectaculoasă, pe Hagi cel uriaș cu o execuție care să oprească lumea-n loc, și Balint alergând cu bucurie, sărind spre tribună ca să sărute aerul unui alt continent. Apărarea, condusă de Iovan și Bumbescu, ar fi fost un bastion de neînvins pentru cei de la Juventus sau Boca Juniors.

Cu un CV atât de impresionant - cinci ani cu trei semifinale și două finale europene câștigate -, Steaua ar fi trebuit să strălucească la turneul mondial al cluburilor. Dar vremurile au fost nemiloase, un zid s-a ridicat. Totuși, Steaua a sclărit chiar și prin cea mai întunecată cortină ca o luminiță de speranță.

Acum să ne imaginăm scena în 2025. Los Angelesul găzduiește, dar România este doar spectator. Fanii noștri, cu tricolorul actualizat și lacrimi pe obraji, susțin pe alții de această dată. Într-un colț al tribunei, un veteran poartă un vechi tricou cu sigla Ford, adăugând o eșarfă roș-albastră. Când i se cere să explice simbolismul, acesta răspunde simplu: „Am fost, odată, cei mai buni.”

Dacă Mondialul ar fi existat în anii '80, Steaua arfi fost acolo, nu doar invitată, ci favorită. O echipă din Est, dar care a dominat Europa, aducând cu ea un titlu nesperat. Fără PR sau marketing modern, am străpuns uniforme, politici și tăceri pentru a arăta lumii adevărata valoare.

Doar închide ochii pentru o secundă și vei vedea în fața minții tale steagul românesc fluturând pe stadioanele din Pasadena. Asta arată că, deși prezentul poate părea neplăcut, gloria trecutului rămâne o lumină veșnică în inimile noastre. Această lumină ne aminteste cine am fost, și speră să inspire ceea ce am putea deveni încă o dată.