Sursa poza: ExpressPress

Summitul NATO de la Haga a reprezentat un moment de reafirmare a angajamentului colectiv al aliaților de a se susține reciproc în fața agresiunilor, subliniind intenția de a crește treptat cheltuielile militare. Totuși, dincolo de imaginea de unitate afișată, se ridică întrebări cu privire la coeziunea reală a Occidentului, în contextul unei Americi din ce în ce mai impredictibile.

Îngrijorările aliaților au fost, într-o oarecare măsură, ameliorate când summitul, desfășurat pe 25 iunie, a reușit să evite scenariul cel mai negru. Totuși, durata scurtată a summitului, adaptată pentru a menține interesul președintelui Donald Trump, a lăsat preocupări nerezolvate, în special în ceea ce privește poziția față de Ucraina, al cărei sprijin pentru aderare nu a fost reiterat oficial.

În perioada imediat următoare summitului, s-au întâmplat evenimente ce au sporit tensiunea. Pentagonul și-a suspendat livrările de arme către Ucraina, o mișcare ce a fost inițial neanunțată aliaților. Această măsură a determinat reacții de îngrijorare de la Kiev, dar și din capitalele aliate. Ulterior, discuțiile telefonice fără rezultat dintre Donald Trump și Vladimir Putin au subliniat impredictibilitatea americană.

Un Test pentru Solidaritatea Occidentală

Deciziile SUA de a refuza sau suspenda sprijinul militar pentru Ucraina au pus aliații în fața unei realități incomode: America este din ce în ce mai impredictibilă. Deși președintele Trump a negat suspendarea ajutoarelor, discrepanța dintre declarațiile sale și cele ale Pentagonului a rămas vizibilă, lăsându-i pe aliați în incertitudine.

Această incertitudine a subminat pe moment impresia de unitate restaurată la summit, cu Moscova și Beijingul simțind oportunitatea de a-și avansa agendele strategice. China, de exemplu, și-a exprimat, prin ministrul de externe Wang Yi, opozitia față de înfrângerea Rusiei în conflictul din Ucraina, iar NATO a fost avertizată de riscuri potențiale.

Europa Ȋncepe Să Acționeze

Într-un context de fragilitate a sprijinului american, Europa începe să contemple mai serios ideea unei autonomii strategice. Germania, de exemplu, își intensifică pregătirile de apărare, planificând să sporească cheltuielile militare la 3,5% din PIB până în 2029, un pas considerat istoric. Proiecte precum fondul de infrastructură și înrolarea militarilor voluntari se află pe agenda Berlinului și reprezintă o schimbare majoră în politica sa militară de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Aceasta abordare evidențiază o Europă care vrea și trebuie să fie mai independentă în asigurarea propriei securități. Comisia Europeană, prin proiectul ReArm Europe, își propune să dezvolte o bază industrială proprie de apărare, visând la o mai mare autonomie față de Statele Unite.

Implicațiile pentru Viitor

În timp ce aliații europeni și-au manifestat dorința de a întări flancul european al NATO, presiunile comerciale și politice exercitate de administrația Trump pun Europa într-o situație delicată. Tensiunile în creștere și circumstanțele impredictibile din exterior necesită o consolidare a forțelor și relațiilor interne ale Europei.

Reflecțiile de după summitul de la Haga și deciziile mai extinse privind securitatea colectivă demonstrează că, deși pot apărea semne de unitate, viitorul Occidentului depinde mult de capacitatea sa de a-și naviga propriile diviziuni interne. Preocupările economice și militare stau ca un test fundamental pentru solidaritatea alianței transatlantice. Pe măsură ce incertitudinea persistă, Occidentul trebuie să investească nu doar în resurse militare, ci și în păstrarea unei diplomații solide și unitare.