Într-o societate în continuă schimbare, un fenomen interesant captează atenția specialiștilor: tot mai mulți români aleg sau sunt nevoiți să trăiască singuri. Aproape 2,5 milioane de persoane din România trăiesc fără partener, o cifră în creștere cu peste 400.000 în ultimul deceniu. Fenomenul, des întâlnit în țările nordice, își face simțită prezența și pe meleagurile noastre, iar cauzele sunt variate și complexe.

Factorii demografici și influența pandemiei

Unul dintre factorii principali ce contribuie la această tendință este mortalitatea crescută în rândul vârstnicilor. Pandemia de COVID-19 a accelerat acest proces, afectând în mod deosebit generațiile mai în vârstă care și-au pierdut partenerii de viață. Astfel, prelungirea speranței de viață poate însemna și prelungirea perioadei de singurătate, fie după decesul partenerului, fie după divorț.

Patricia, o octogenară care locuiește singură de 35 de ani de la decesul soțului, mărturisește: „Am tabieturile mele și m-ar deranja prezența permanentă a altcuiva în casă". Această adaptare la traiul de unul singur nu este unică, ci devine o realitate pentru tot mai mulți români în vârstă.

Schimbările sociale și economice

Un alt motiv semnificativ pentru creșterea numărului persoanelor care trăiesc singure este schimbarea abordării tinerilor față de viața familială. Mulți tineri români amână formarea unei familii pentru a-și concentra energia asupra educației, carierei și dezvoltării personale. Spre deosebire de țările nordice, unde traiul singur reprezintă o normă culturală bine înrădăcinată, în România, acest proces este mai lent, dar vizibil.

Această independență prețuită de generațiile tinere este adesea preferată pentru libertatea pe care o oferă. Alegerea de a locui singur poate fi, pentru mulți, o confirmare a autonomiei și un mod de a evita constrângerile sociale tradiționale asociate cu viața de cuplu.

Izolarea și efectele sale

Pentru unii, însă, singurătatea nu este o alegere, ci o realitate impusă de circumstanțe. Vârstnicii, în special, se confruntă cu riscul izolării sociale, care poate duce la probleme de sănătate mintală. Lipsa rețelelor de suport și adaptarea limitată la noile tehnologii contribuie la accentuarea sentimentului de izolare.

Acest fenomen al trăitului de unul singur este complex și multifacetal, reflectând și schimbările culturale și economice care redefinesc viața în România contemporană.

Cum stau alte țări în „topul singurătății”

Dacă privim spre Europa, țările nordice conduc „topul singurătății”, cu Suedia, Norvegia și Finlanda în frunte. În aceste țări, conceptul de a trăi singur este o normă, susținută de politici sociale avansate care încurajează libertatea personală și independența economică.

România, deși încă departe de aceste niveluri, adoptă treptat unele dintre aceste tendințe, influențată de globalizare și de adoptarea unor noi valori care pun accent pe individualitate.

În concluzie, creșterea numărului de români care trăiesc singuri reflectă o tranziție culturală și demografică cu multiple implicații sociale și economice. Singurătatea poate fi văzută ca o oportunitate de independență și auto-descoperire pentru unii, dar și ca o provocare socială și emoțională pentru alții. Rămâne de văzut cum va evolua acest fenomen în viitorul apropiat și ce impact va avea asupra societății românești.