Sfânta Teodora de la Sihla, singura româncă recunoscută ca sfântă, este o figură emblematică a credinței ortodoxe din România. Fiica lui Ștefan Joldea, un comndant de artilerie respectat la Cetatea Neamțului, Cuvioasa Teodora nu s-a lăsat intimidată de presiunea socială și a ales calea spirituală în ciuda dificultăților întâmpinate. După ce a fost forțată într-o căsătorie nedorită și nemaivând copii, ea și soțul său au decis să renunțe la viața lumească pentru a urma drumul monahal. Șoțul său a ales Mănăstirea Poiana Mărului, iar Teodora, la aproape 30 de ani, s-a stabilit la Mănăstirea Vărzărești.

Timpul istoric tumultuos, marcat de invazii străine, a determinat-o pe Teodora să se refugieze în Munții Buzăului, trăind izolat pentru aproape un deceniu. Dorința de sihăstrie a adus-o la Mănăstirea Neamț, unde, cu binecuvântarea starețului, a urcat în pustietatea Sihlei – un loc numit astfel datorită pădurilor dese de acolo. La început, a locuit într-o chilie săpată în stâncă, oferită de un sihastru, însă a cedat acest loc altor călugărițe în momentele de invazie, retrăgându-se într-o peșteră mai greu accesibilă.

După ce și-a petrecut ultimii ani în această sihăstrie, trupul ei a rămas în peștera unde a găsit liniștea sufletească. Povestea vieții sale a ajuns la urechile soțului ei, călugăr sub numele de Elefterie, care a ales să se mute la Sihăstria pentru a-și trăi ultimele zile aproape de locul de odihnă al soției sale. În memoria ei, schitul Sihla a fost întemeiat în jurul anului 1725.

Trupul Cuvioasei Teodora a rămas în peșteră până când, între 1828 și 1834, a fost mutat la Lavra Pecerska din Kiev în timpul ocupației rusești a Principatelor Române. Canonizată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992, Sfânta Teodora de la Sihla este sărbătorită în 2025 la 7 august.

Numele Theodoros, prezent în multe culturi europene, se traduce ca „dar de la Dumnezeu”. Este un nume cu rădăcini adânci în istoria grecească, perpetuat și celebrat de-a lungul secolelor.

Pe fundalul acestei tradiții spirituale, rugăciunea adresată Cuvioasei Teodora reflectă devotamentul față de valori divine: „O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, tu, care din copilărie ai iubit pe Hristos și ai suferit multe pentru dragostea Lui...”

Într-o lume agitată, povestea Cuvioasei Teodora rămâne un exemplu de credință și dedicare, luminând sufletele celor care își îndreaptă gândurile spre divin în vremuri de sărbătoare. De Sfânta Teodora, toți cei care poartă numele legat de acest sfânt își sărbătoresc onomastica, rememorând moștenirea spirituală lăsată de această personalitate remarcabilă.