Sursa poza: ExpressPress

Title: Europa caută adăpost sub scut francez, România ezită. Miza din spatele deciziei Bucureștiului

Excerpt: Finlanda a devenit cel de-al zecelea stat european care aderă la inițiativa franceză de descurajare nucleară avansată, în timp ce România evită o decizie similară. Un analist politic și un general român au oferit perspective diferite asupra deciziei Bucureștiului, analizând dacă aceasta este o eroare strategică sau o poziționare justificată.

Article:

Finlanda s-a alăturat oficial inițiativei „Forward Nuclear Deterrence Initiative” lansate de Franța, devenind a zecea țară europeană care se înscrie în acest program destinat consolidării securității pe continent. Președintele finlandez Alexander Stubb a explicat că scopul principal al inițiativei este să sporească responsabilitatea Europei în protejarea propriei apărări și să prevină escaladarea conflictelor. Participanții vor decide independent modul în care se vor implica, iar cooperarea a fost discutată în detaliu cu Statele Unite și NATO. Spre deosebire de mecanismul NATO, în cadrul acestui acord președintele Franței deține autoritatea exclusivă pentru decizia privind utilizarea armelor nucleare.

România încă nu s-a alăturat acestei inițiative și manifestă reticență față de acceptarea protecției nucleare franceze. Autoritățile evită să ofere detalii clare, ceea ce ridică semne de întrebare privind direcția strategică a țării în contextul geopolitic actual. Pentru a înțelege dacă aderarea la acest scut ar îmbunătăți securitatea națională, „Adevărul” a consultat opiniile profesorului clujean Radu Albu Comănescu și generalului în rezervă Virgil Bălăceanu.

Profesorul Comănescu sprijină poziția oficială a României de a rămâne sub umbrela nucleară a Statelor Unite. El pune sub semnul întrebării disponibilitatea Franței de a extinde garanțiile nucleare într-un mod care să fie credibil pentru regiunile cu risc geopolitic ridicat, precum estul Europei. Capacitatea militară a Franței este reală, dar lipsa voinței politice este principala problemă, potrivit analistului. Mai mult, el evidențiază un antiamericanism persistente în Franța, moștenit din epoca lui Charles de Gaulle, și o deschidere cu tenta conciliatoare față de Rusia, care diminuează credibilitatea garanțiilor oferite.

Comănescu amintește că în istorie, zonele de tip „tampon” precum România au fost de regulă considerate de marile puteri ca teritorii cu un grad redus de protecție directă și că este puțin probabil ca Franța să se angajeze total în apărarea intereselor europene din est, considerate negociabile și neesențiale pentru supraviețuirea sa. Acest fapt întărește poziția conform căreia Bucureștiul trebuie să-și mențină o relație solidă cu SUA și să activeze în cadrul arhitecturii NATO.

Pe lângă această perspectivă, profesorul subliniază necesitatea ca România să adopte un model militar defensiv bazat pe costuri ridicate pentru un potențial atacator. Practic, țara ar trebui să devină „un arici strategic”, incapabilă să fie ocupată fără eforturi militare excesive. Pentru aceasta, clasa politică trebuie să adopte o atitudine pregătită strategic, însă experții semnalează o lipsă de educație geopolitică și o positionare care favorizează, indirect, interesele Rusiei.

Generalul (r) Virgil Bălăceanu, cu experiență la Comandamentul NATO din Bruxelles și în fruntea Brigăzii Multinaționale din Sud-Est, aduce o perspectivă militară asupra situației. El este de acord cu Comănescu privind necesitatea modernizării și consolidării armatei române, însă consideră că România ar trebui să accepte și garanțiile nucleare oferite de Franța, spre deosebire de poziția analistului.

Generalul critică abordarea teoretică a strategiei naționale de apărare, care promovează „independența solidară”, dar nu se traduce în acțiuni concrete și susține că modelul de apărare totală, aplicat cu succes în Finlanda și Polonia, lipsește din planificarea românească. Această strategie implică nu doar forțele militare, ci întreaga societate în efortul de apărare. În plus, generalul subliniază că statele din nord-estul Europei activează intens în această direcție, în timp ce România, plasată în flancul sud-est, pare că tratează situația cu inerție și lipsă de înțelegere a amenințărilor reale.

De asemenea, Bălăceanu atrage atenția asupra faptului că România nu și-a clarificat echilibrul între forțele active și cele de rezervă, spre deosebire de alte state europene. În timp ce România se bazează pe un efectiv de aproximativ 120.000 de militari activi, Polonia plănuiește să ajungă la o forță totală de 500.000 de militari, dintre care 260.000 în rezervă. Lipsa unui astfel de plan lasă țara mai expusă în cazul unui conflict major.

Generalul avertizează că un al doilea conflict ruso-ucrainean este o posibilitate rezonabilă, mai ales dacă Rusia nu-și va atinge obiectivele actuale. În acest context, el susține că mesajele transmise de Finlanda, prin acceptarea scutului francez, ar trebui să determine România să reevalueze propria poziție. România riscă să privească agresiunile potențiale ale Federației Ruse ca pe un „spectacol” îndepărtat, iar dacă va înțelege amenințarea prea târziu, consecințele vor putea fi grave.

În plus, generalul punctează că România a ratat oportunități de a obține capabilități suplimentare pentru contracararea dronelor prin parteneriate bilaterale cu state precum Franța, Germania sau Turcia, preferând să aștepte intervenția NATO. Aceasta reflectă o abordare restrictivă și limitativă în strategia de apărare.

În actualul climat regional, decizia României de a nu opta pentru protecția nucleară franceză contrastează cu mișcarea altor țări europene ce înțeleg să-și extindă instrumentele defensive prin această inițiativă. Miza deciziei Bucureștiului este legată atât de încrederea în alianța transatlantică cât și de atitudinea față de parteneriatele europene în domeniul securității.

Surse: Adevărul, Reuters, declarații ale profesorului Radu Albu Comănescu și generalului Virgil Bălăceanu.